Ai scris o carte care trece prin inimă și urcă foarte sus

Octav, ai scris o carte care trece prin inimă și urcă foarte sus, acolo eu unde nu am știut să ajung. Nu pot decât să îți mulțumesc că sunt printre oamenii pe care i-ai păstrat în suflet (pe mine, fără vreun merit decât numele comun) și să îmi doresc să nu plec din această lume fără să te fi îmbrățișat și altfel decât virtual. Eu așa simt, fără a ne cunoaște, că ești o minune de om, în fața căruia mă închin până la pământ și mai departe. Eu mi-am făcut sălaș într-un vârf de munte și (te) aștept.